Mihalache 1 Mai
Pentru ca ceva mai jos spuneam cate ceva despre diverse aniversari, cred ca nu ar fi rau sa incep cu una pe care am uitat-o. Se fac, iata, vreo trei anisori de cand, printre altele, locuiesc din nou in Bucuresti. Si pentru ca soarta nu putea alege desigur nici una dintre celelalte zone pe care sa le fi cunoscut din Bucuresti, a ales strada Ion Mihalache, fosta 1 Mai. Fosta probabil pe hartie pentru ca toata lumea ii spune in continuare 1 Mai. Si probabil ca ii va tot spune daca Turda am aflat cu stupoare ca se numeste pentru multi Miciurin.
Spuneam ca soarta a facut sa locuiesc in ultimii trei ani pe 1 Mai, mai sus de Domenii. Si incet-incet sa imi placa. Aproape de centru, aproape de munca, aproape de iesirea din nord, linistit, chiar batranesc pe alocuri, 20, 42 (oh da, tramvaiul 42 e chiar liber cand il prinzi - insert h2g2 joke), aproape de munca, atat de aproape de munca incat ma simteam un rasfatat al soartei sa ma trezesc la ora 8:30... cam atat ar fi. Sa nu uit totusi, cea mai importanta descoperire si unul din argumentele de locuit in aceasta zona este existenta restaurantului Naser. Cateva lucruri simple dar care au conturat o coabitare ce la inceput mi se parea imposibila cu un cartier/bloc/apartament pe care nu le cunosteam si cu o tara si un oras cu care trebuia sa ma reobisnuiesc.
De fapt de unde pana unde sa scriu despre Mihalache/1Mai intr-un post de blog? Pentru ca in curand voi mai veni prin cartierul asta doar pentru a merge la Naser - cu siguranta ca nu voi renunta atat de usor la cel mai bun fast-food local - urmand a deveni din nou locuitorul cartierului cu vesnica aroma de shaorma. Asa ca domnu' Mihalache, "so long and thanks for all the fish!"
Proba de microfon
1,2, proba de microfon... 1,2, proba de microfon... hmmm...
Stiu ca se implinesc aproape 8 luni de cand am scris ultima oara pe blog. Da, 8. Desi fotografii am mai postat din cand in cand aici. E cam aceeasi perioada cat am si fost nefumator. Adica perioada in care nu am fumat nici o tigara. Dupa care m-am reapucat incet-incet, cu cate o tigara furata din pachetele amicilor si colegilor. Iar acum sunt acolo unde m-am oprit in august 2008. Adica sunt din nou fumator.
In plus, 8 luni inseamna cam tot atat timp ce a trecut de cand am aflat ca de anul acesta voi mai beneficia de o calitate infinit mai importanta decat toate cele de pana acum: aceea de tata. Dar nu despre asta vroiam sa scriu in aceasta proba de microfon. Nu numai despre asta vroiam sa scriu. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem, a fi parinte e o noutate mare, nu? Si inca una care ma umple de bucurie. Trebuie sa recunosc ca abia astept, desi uneori ma intreb daca cumva stiu chiar la ce sa ma astept. Ei bine, probabil nu, dar sunt convins ca voi afla si, mai ales, voi invata.
Despre ce mai poate fi vorba intr-o proba de microfon dupa 8 luni de zile. Mai poate fi vorba de faptul ca se implinesc, uhu, 5 ani de cand scriu in acest loc, precedati de alte 6 luni petrecute pe blogspot. In seara asta am simtit ca nu e tocmai drept sa abandonezi locul in care ai scris atata timp si ca uneori chiar imi lipseste sa devin si nu prea anonim, un pic sau mai mult rupt de treburile zilnice si sa scriu cateva cuvinte despre lucruri pe care le vad, lucruri pe care ma framanta. Pot chiar sa sper ca uneori voi scrie aici avand micul mostenitor (pentru ca e baiat!) in spate sau fata leganandu-l intr-un "baby bjorn" (todo: sa nu uit sa cumpar unul!).
Tot luna asta mai e rost de o aniversare. Fac 3 ani de exmigrant. Uneori sunt tentat sa ma gandesc "deja 3 ani?". De cele mai multe ori insa spun "doar 3 ani?"; pentru ca acesti 3 ani au insemnat multa munca, constructie, bucurie, implinire, gradinarit, calatorii, dar si stress si uneori frustrare in fata lucrurilor cu care te obisnuisei sa functioneze cumva iar aici pur si simplu sunt.
Asa ca daca mai e cineva pe receptie, stay tuned for another cartoon! Pentru ca daca voi mai prinde vreo dimineata lenesa, vreo pauza de pranz sau insomnie cu colici, am sa ma mai opresc din mers sa scriu 2-3-4-mai multe paragrafe pentru ... nu pentru posteritate... ci pentru mine.
Noapte buna!
Habemus columbae!
Mai tineti minte porumbeii ce si-au facut cuib intr-o cutie parasita in balcon peste iarna? Ei bine, va prezentam in premiera pe parcul Agronomiei, Bucuresti, primii pui de porumbel "under human protection". Sunt doi, galbeni, pufosi, mici si jigariti. Numai aici! Sunt foarte bine dispus in dimineata asta, nas de porumbei scrie pe mine! :)
Later edit: Si pentru ca's doi le voi spune, desigur, Fredo si Pidjin :))))). Sa vedem daca se vor dezvolta la inaltimea reputatiei.
Vreau un plic cu timbre
Mai ţineti minte plicurile cu timbre pe care le găseam la poştă pe vremuri? Mai există? Am poftă de un plic cu timbre de 3 lei de un albastru murdar pe care să îl desfac şi să caut în el timbrele din Buthan sau Republica Congo... Sau de un plic cu timbre din ăla mare de 5 lei, parcă, în cazul în care nu exista doar la mine în vise [LE cica exista si era rosu]. Mi-e dor să le miros, amestec de hârtie si lipici, să le învart cu orele prin clasor... Mi-am adus aminte de ele azi, vizitand târgul de mărţişoare de la Muzeul Ţăranului Român unde am vazut timbre vechi lipite pe diverse suporturi şi transformate in Mărţişoare... Mâine mă duc sa îmi caut vechiul clasor.
Aceste este şi primul meu post cu diacritice. Daca de acum încolo le voi mai fi uitînd din cand în când sper sa fie cu iertare, nu o voi face foarte des.
Doi cu coincidente
E tarziu in noapte. Mai e de fapt o ora pana la o noua zi si in pragul somnului mi-am adus aminte ca azi se implinesc doi ani. Azi sau maine, nici macar nu mai stiu exact. Mi-am pus in gand insa sa nu ma uit pe insemnearea de acum un an, cel putin pana cand voi termina ceea ce am de scris aici.
E aproape 11 noaptea si sincer sa fiu nu stiu ce vreau sa scriu aici. Iarna asta a fost si primul moment in care mi-a fost cumva dor de cealalta tara. Surprinzator si prin surprindere, as putea spune, mai ales ca cineva de la aceeasi masa cu mine, in clipa marturisirii mele, a murmurat "Da, te cred, si mie de Canada". Si ma gandesc la coincidenta cu speranta ca gandul ce mi-a trecut mie prin cap sa fi fost mai degraba sugerat de partenerul meu de discutie. E doar o iarna ploaisa si cam murdara, cu destul de multi oameni depresati in jur.
Acesti doi ani ma forteaza desigur si la bilant. Cliseu, probabil, extrem de util insa. Cine stie daca nu cumva vreau sa ma justific fata de mine insumi, orice e posibil, la fel de bine insa poate fi si o masura a ceea ce sunt in momentul asta, la ora asta de noapte si ma poate ajuta sa imi masor daca a fost bine pana acum si sa imi planific ce poate fi bine de acum inainte.
Intrerupt... fosta mea sefa tocmai cea a aparut online si ne intindem la o lunga conversatie despre ce mai e in Duesseldorf, despre cum mai e viata acolo, despre superstitii si crestinism, despre oportunitati si fericire, parinti si prieteni, cam aceleasi teme precum in pauzele de pranz la o pizza, un doener, un chinez... si imi aduce aminte printre altele si fara voie , desigur, de exact acele lucruri pentru care am plecat. Coincidenta...
Ganduri razlete, franturi de talmes-balmes muncitoresc, cu o chitara venezueleana pe post de "ohrwurm", ma duc incet spre un miez de noapte ce marcheaza un doi. Am un mod paranoic de a uri cifrele pare, chiar am devenit "faimos" acolo unde lucrez pentru incapatanarea cu care refuz a lua in considerare orice categorisire cu iz de design care sa fie para, mergand pana la a cauta tratate de estetica a imparului pentru a le da spre consultare. Unu-doi, pare sec, insa...
O noua intrerupere si inca o ora de stat de vorba cu un prieten despre pe unde si cu ce ne mai invarte viata... desfac o bere si... si uit de scris inca doua zile, adica acum, cand ma gandesc ca trebuie sa-l si inchei...
Si cand, in ciuda tonului apocaliptic de mai sus, trag linia si concluzionez, la fel ca si acum doua seri de fapt: e bine. Pe alocuri chiar fain :)
Later edit: Tocmai am cautat si mi-am dat seama ca anul trecut nu am scris nimic :)
Peste timp si timpuri
Pe vremea cand eram inca student, unul din asistentii de la Universitate auzind ca as vrea sa ma angajez pentru ca nu ma descurcam prea stralucit cu banii, mi-a dat un numar de telefon si mi-a zis sa il sun pe fostul lui coleg de facultate ce avea nevoie de personal pentru un departament nou infiintat la un provider de Internet. Am vorbit, m-au intervievat si asa am avut prima slujba si primul sef pana am plecat catre taramurile teutone.
Aproximativ 8 ani mai tarziu intr-un noiembrie 2006, dupa ce in octombrie, intr-un scurt concediu fiind inca, luasem masa impreuna si aflase de intentiile mele de a ma intoarce, acelasi fost sef imi scrie despre doua posturi noi la el in echipa (la o alta firma desigur) pentru un proiect abia ivit. Si uite-asa am ajuns sa ma intorc mai repede chiar decat ma gandisem ca imi va iesi.
De ce mi-am amintit de asta? Pentru ca pana azi cat timp am lucrat in Romania am avut aceeasi persoana ca sef direct. De azi, seful va merge catre alta firma. Desi nu citeste bloguri, multumesc C. pentru intorsul in Romania si discursul despre oportunitati si joburi in Romania si multa, multa bafta. Poate peste inca 10 ani vom mai lucra impreuna, cine stie...
Atat.
Merry revelion
Nu am mai scris nimic zilele astea, concediu plat, fara evenimente specataculoase, frig, mancare, facut foc, dar am mai scos nasul pe Twitter. Se anunta un revelion linistit, caut inca musafiri :). In orice caz, merry everyday people si la multi ani!
Draga D100
Nimic nu mi-a fost mai aproape in hoinareli si iesiri de unul singur in ultimii 5 ani precum mi-a fost camera foto. Cea mai apropiata descarcare, inspiratie, calmant si sfetnic, iesirea cu camera in mana pe strada, prin parc sau pur si simplu vazand cu ochii. Azi mi-am dat seama ca de fapt are cu un an mai mult decat stiam eu adica 5 ani si 4 luni de cand mi-a trecut in posesie intr-un inceput de toamna pe Kö in Saturn-ul din Sevens, in Düsseldorf. Ce mai trece vremea, frate...
Sa traiesti, bai amice! si sa mai stii ca pentru mine faci fotografii la fel de bine ca in prima zi! :)
A fost odata... Andrei Gheorghe
Revoluţia din România nu s-a încheiat, pentru că nu atins destinul. Este sfidător şi sforăitor ca oameni de calibrul lui Adrian Păunescu să ne dea lecţii de moralitate. Un afiş pe care scria „Dan Voiculescu poate multe”. Doamne fereşte! Să vezi ce poate. Nu vreau! Toţi aceşti cetăţeni faţă de care nu am admiraţie, ale căror competenţe nu le respect, sunt oameni inculţi, nepoliticoşi, prost crescuţi, murdari şi pentru asta e de ajuns să vorbeşti cu cameristele de la Hotel Bucureşti.
Am fost candva demult fan Andrei Gheorghe, pe vremea cand nu ma dezlipeam duminica seara de "Midnight Killer". Si nu imi placea Razvan Exarhu (ii apropii pentru ca demult era un veritabil "razboi"). Azi imi place Exarhu si nu mai sunt intotdeauna de acord cu ce a devenit Andrei Gheorghe. Insa citind interviul din Adevarul am prins printre randuri vivacitatea acelui Gheorghe de atunci presarata pe alocuri intr-un intins articol-radiografie, oarecum dusa la extrem, a vietii din jurul nostru. Cred ca merita insa citit.
Este vorba de ura românilor împotriva propriilor valori, isteria şi furia. Câtă micime sufletească şi rea intenţie îţi trebuie ca să faci din cazul ICR un caz? Cum să vorbeşti despre ceva ce nu e şi să urli pe tema asta? Dar v-aţi trezit critici de artă? Marţafoilor! În acelaşi timp, cum vă permiteţi să le daţi amendă?
Dilematica nuptiala cam trista
Se da o participare la o nunta. Ce ii raspunzi cuiva cu care stai la aceeasi masa, in cazul in care incepe sa iti povesteasca destul de detaliat ca mirele/mireasa este de fapt dragostea vietii lor cu care, desi au fost "implicati" din punct de vedere romantic, nu a reusit sa fie pentru totdeauna? Si sa inceapa sa toarne pahar dupa pahar...
Oare daca tot ce am putut raspunde "Trebuia poate sa incerci mai tare?" am dublat sau injumatatit numarul paharelor? :(
Angst
Am reusit dupa aproape opt ani, da! opt ani!, sa merg din nou cu avionul undeva. Si culmea, a fost mult mai usor decat m-am asteptat. Este adevarat ca la primul zbor am fost extrem de incarcat emotional si foarte incordat insa odata tensiunea asta transformata intr-o puternica durere de cap, am uitat cam tot ce inseamna frica de inaltime si de zbor. Probabil ca stand si in spatele avionul si prinzand toate zgomotele oamenilor si motoarelor si aerisirilor am fost suficient de incarcat incat sa uit de mine.
La intoarcere am privit chiar afara in timpul decolarii si al zborului peste Grecia. Nu radeti, pentru mine, in conditiile in care zborul spre casa a fost, vorba unui prieten, ca "mersul la buda" este o mare realizare personala. Inseamna in primul rand posibilitatea de a-mi vizita prieteni dragi mai usor. Un lucru este foarte clar, fricile se uita si ele si e bine din cand in cand sa le mai testez sa vad daca intr-adevar mai sunt acolo.
P.S. Thanks boss, pentru tinutul intens de vorba la primul zbor. Oricum nu citeste bloguri :)
Prieteni
Un lucru pe care pana acum nu l-am realizat intotdeauna constient este ca viata in Germania mi-a adus in primul rand prieteni buni. Si asta dintre romani! Ce chestie sa imi dau seama de asta la aproape doi ani de la intoarcere...
No smoking
Nici macar un fum din 25 august. Ma pregatesc sa aplic acelasi procedeu si cu greutatea, sunt convins ca va avea succes si pana la sfarsitul anului voi scapa de zece kilograme. Optimist, nu?
P.S. Gaura de scris e cauzata de munca...
B-51-WIT
Un mesaj adresat soferului Skodei Octavia(?) cu numarul de mai sus si care era sa ma trimita in lumea celor drepti azi dimineata pe Ion Mihalache:
Bah, dobitocule! daca un autobuz opreste in fata unui semofor inseamna cel mai probabil ca este rosu, nu incetineste ca sa vada cum alergi tu pe langa el cu 80 la ora cand ceilati au de fapt verde de ceva mai bine de 3 secunde! Si daca cumva eram cu 2 metri mai in fata nu numai ca imi faceai masina varza, ci si pe mine cu totul pentru ca intrai direct in portiera mea, jigodie! Si daca cumva in perioada urmatoare iti merge "bine" e din cauza tuturor gandurilor la fel de "frumoase" pe care ti le-am adresat eu si soferul de taxi cu care mergeam in paralel.
Scuzati mica intrerupere, cam asta am avut de spus pe dimineata asta, ne intoarcem la procuparile casnice.
Aroma toamnei...
... e mirosul de gutui puse la copt pe marginea geamului. Imbatabil, personal si inconfundabil.
Se pare ca am imbatranit...
... mult mai mult decat credeam, daca sunt total socat ca MTV a ajuns sa transmita Wrestling. Postul pe care candva asteptam ora 22 sa inceapa show-ul lui Ray Cokes (si incercam sa traducem parintilor disperati de ocuparea televizorului unele din glumele realizatorului) sau avea show-urile lui Paul King si Ingo Schmoll (pe care dupa multi ani l-am descoperit la Eins Live ca moderator radio), a ajuns ca miercurea la miezul noptii in varianta romana sa dea Wrestling?
Déjà vu
Saptamana asta s-a strecurat cu pasi grabiti in vietile noastre de zi cu zi. Cotidianul s-a lipit strans de sufletul nostru si tot ce ne-a ramas mai exceptional a fost o masa, doua, trei de pranz cu prietenii, un meci de fotbal, o durere de cap sau un film bun.
S-a scurs o saptamana cu o amprenta unica dar comuna, in care am mai regasit cate un serial preferat sau am ascultat cate o piesa noua, in care am mai purtat cate o discutie lunga si tulburatoare cu prieteni in miez de noapte. Realitatea se imbiba de apa si asteptari toamna asta si luneca greu pe gat, mai greu decat cade bursa, desi ar prefera sa se usuce ca o frunza in vant si soare, sa leneveasca in asteptare de timpuri mai noi, mai moi, mai cu sens... O realitate impanata cu multe, multe sedinte. Faceti petitie pentru o toamna aurie!
Adrenalina
me: adica nu ii pun in gura ci aia spun eu
ma rog
T: exact
da il pui pe el s-o spuna
me: nu bre
ma rog
nu ne intelegem
T: io stiu ce zici tu
dar nu se intelege ce zici tu ci ce zic eu
me: da
tu spui ce intelegi tu
io ce inteleg eu
dialogul asta de zece randuri a reusit sa imi creasca adrenalina intr-un mod inexplical de puternic
T: hehe
pai n-ai nevoie?
e doar luni
dimineata
O noua incercare
La aproape un an de la ultima incercare de a renunta la fumat, mi-am dat seama ca ar fi trebuit totusi ca anul trecut sa nu ma reapuc de fumat. Nu stiu de cata putere am nevoie, insa e clar ca acum daca as fi tentat de cineva si poate maine la fel, as rezista. Ce ma face oare insa sa ma reapuc dupa o perioada mai lunga de timp imi este foarte greu sa inteleg. Pana atunci insa tineti-mi pumnii, eu zic ca o sa-mi iasa.
London from a double-decker
Si pentru ca am inceput a posta cate ceva din ceea ce am "knipsuit" in zilele petrecute peste canal vara asta, trebuie sa nu uit sa spun [si sa si arat] ca una dintre cele mai placute amintiri vizuale din excursie tine de un moment ce in alte conditii m-ar fi ingrozit cand e vorba de fotografii: ploaia. Decizia fericita a fost de a urca in primul autobuz ce mergea spre centru - chiar si cu riscul de a asculta "23 to Liverpool Street" de cateva zeci de ori - si a venit la pachet cu fericita sansa de a prinde locuri pe primele scaune de sus. De care nu ne-am dezlipit vreo 30 de minute folosite pentru a admira forfota orasului de sus.
Incerc sa ma tin de promisiunea (facuta mai degraba mie, decat altcuiva) de a mai scrie cate ceva din ultimele saptamani insa schimbarile de temperaturi variind intre 14 si 38 de grade din ultima luna mi-au dat "eco-sistemul" destul de serios peste cap si ma simt mai tot timpul de parca am nevoie de somn. Si chiar asa si functionez. Dar despre asta si despre dorinta irationala de a parasi Bucurestiul la fiecare sfarsit de saptamana, altadata.
Urbi et orbi
Ieri mi-am dat seama ca printre lucrurile pe care le am cel mai de pret in viata mea in ultima vreme este sentimentul de armonie pe care l-am si realizat ieri intens in cele cateva zeci de minute petrecute in cantec de greieri la lumina lunii, ascultand zgomotele departate ale satului, pe o banca - mesterita brut din lemn ramas de la constructie intr-un weekend calduros si vopsita la patru maini - avand in brate acel suflet ce a completat sinusoidele existentei mele intru gasirea acestui sentiment de echilibru si serenitate pe care, in cunostinta sau nu de cauza, il numesc suficient de des fericire.
photo: Adrian Andrunachi
Concediu over
Imensul concediu de trei saptamani (deja) s-a terminat. Inapoi la munca. Sunt multe de povestit si actualizat din ultimele 2 luni asa ca sper ca incet-incet sa am timp de povestit si prins din urma.
Back to Germany
Doar pentru inca 2 zile, dupa mai bine de o saptamana pe taramuri britanice. Un mic tur de forta de la country-side England pana la Tara Galilor si Londra despre care sper sa revin cu impresii cand ajung in tara. Si fotografii pe fotoblog, desigur.
Keywords
Soare, ploaie, frig, soare, Budapesta, autostrazi, soare, ploaie, Germania, apa, abur, bere, mancare chinezeasca si mexicana, copii, cumparaturi, fosti colegi, prieteni, squash = concediu
De-ale folosirii telefonului mobil
Curiozitatea m-a impins ieri sa ma uit cat am vorbit de la achizitionarea ultimului telefon mobil in noiembrie 2007 stiind ca nu am resetat nici macar o data counterii de convorbiri de atunci. Media pe luna m-a ingrozit si este de... 720 de minute [incoming/outgoing] din care aproximativ o treime apeluri efectuate. Poate pentru unii este putin insa mi-am adus aminte ca pe alte meleaguri vorbeam undeva intre 30 si 50 de minute pe luna prin intermediului aceluiasi mijloc de comunicatie. Cred totusi ca in Romania se abuzeaza de acest mijloc de comunicare...
Tot in acelasi timp am facut si trafic de vreo 160 de Mb, cifra asta parandu-mi pentru un consum de pe telefonul mobil destul de rezonabila.
La un eveniment
La sfarsitul de saptamana ce tocmai se incheie, doi foarte vechi si buni prieteni s-au casatorit si m-am simtit foarte bine sa fiu alaturi de ei la sarbatorirea evenimentului. Si le urez si aici pentru analele internetului "casa de piatra!".
Zile ce trec peste zile ce vin
Astazi singurul lucru ce inca imi place si la doua ore dupa ce s-a intamplat este mirosul florilor de tei in racoarea diminetii la iesirea din scara blocului. Sper sa persiste si dupa experienta culinara ce va fi astazi City Wok, un take away deschis dupa colt pe Dr. Felix. Zilele fade, fara substanta, din ultima saptamana vor fi precedate de zile cu multa agitatie, pregatiri, cautari si, sa nu uit, buna dispozitie. Viata merge la pas, uneori mai grabit, uneori mai incet, oameni pe care candva i-ai considerat prieteni te dezamagesc profund, altii iti sunt mai buni prieteni decat te-ai fi gandit vreodata ca iti vor deveni, plecari aparent neimportante se dovedesc a fi mai greu de suportat decat ai fi putut accepta. Intortocheate sunt caile umanului...
Intermezzo urban
Sunt "back in town" pentru o zi de munca, ce se simte numai bine, avand in vedere ca am ajuns intr-o ora in Piata Victoriei. Daca traficul ar fi asa in fiecare zi m-as muta cu drag afara din Bucuresti...
Pascale la tara
Profit de sarbatori si o rup maine-poimaine la fuga din Bucuresti. Cu exceptia zilei de miercuri cand voi fi nevoit sa semnez condica pentru o zi, imi iau dreptul de a petrece o saptamana in mijlocul naturii. Vreau soare, temperaturi de peste 15 grade si spor la gradinarit. Si cum incarcatorul de laptop tocmai a decedat este foarte probabil sa fiu rupt de online in tot rastimpul asta. Interesant de notat cum curele de off-line se indesesc in ultima vreme si nu simt nici un fel de reactii adverse.
Bad or good... habits
Avand doua ore de idle time in dupa-amiaza asta, combinate cu un gol de energie am cautat entertainment ieftin si l-am gasit pe Cinemax in "persoana" filmului Notting Hill. Film despre care mi-am adus aminte ca scriam in urma cu mai bine de doi ani ca este, oricat de siropos ar parea, un film la care ma uit cu mare placere si, pur si simplu, imi place. La naiba, da, imi place Notting Hill, ce chestie...
Si in acelasi timp am stat sa ma gandesc la ce faceam in februarie 2006 si nu imi mai place sa fac acum. Nu mai simt nevoia sa stau cu orele pe messenger, atunci simteam nevoia. Nu mai am timp sa gatesc la fel de mult cum o faceam, desi inca imi face placere. Nu mai sunt atat de organizat, desi unii ar spune ca sunt excesiv de organizat. Belive me, am fost mai rau, culminand tocmai cu 2006. Imi place in continuare Notting Hill, dar asta am spus-o deja. Ascult mult mai multa muzica, nu mai am timp de citit insa decat... prea rar.
Am descoperit ca imi place sa muncesc afara, sa pun in ordine gradina, sau in interior sa amenajez casa cu mana mea, fie ca e vorba de vospit, lambriuri si alte bricolaje. Imi place sa fac diverse lucruri din lemn, unele inca doar in capul meu, precum viitoarea lumina din pod in proiect in cateva din celulele nefolosite ale creierului meu.
Imi place sa plantez, sa sap, sa imi plimb mainile prin seminte de gazon amestecat cu nisip... imi place sa ma joc mai degraba Sim City decat The Sims...
Fumez la fel de mult, sunt mult mai calm, uneori si ceva mai indiferent cu ce se intampla in jurul meu. Imi place sa imi incerc fortele cu un boiler care pica la prima montare din perete plin cu 50 de litri de apa... my mistake, eu fabricasem suportul de prindere, in lipsa unuia profesional. Scriu rar, fotografiez si mai rar, insa fotografiez cu aceeasi placere si scriu, cred, pentru ca m-am obisnuit.
Deajuns cu confesiunile... Mr. Freud?
I love this... summit
Imi place de nu mai pot acest summit NATO, cand de la piata Victoriei si pana dincolo de piata Domenii intreg bulevardul Ion Mihalache e circulat in liniste si ordonat, fara claxoane si injuraturi de aproximativ 20% din masinile ce circula in mod normal pe acest drum. Mi-a facut chiar placere sa merg pe jos spre casa pe strada principala! I love NATO! Chiar daca am ramas pe dinafara stirilor realizate de incompetenti pe toate posturile care nu stiu cand, ce si de ce sa transmita vreo relatare. Dar sa nu ne enervam pentru ca astazi I love NATO pentru ca mi-a dat orasul inapoi. Culmea!
Mesteceni
Obsesia cu mestecenii pe care mi-i doresc intr-un colt de curte provine de anul trecut cand la Drumul Carului langa Bran, am petrecut cateva zile langa aceasta tanara padure de mesteceni. Putine sunt cuvintele capabile sa descrie frumusetea acelui colt de lume la momentul respectiv si putine sunt si cuvintele ce raman a fi spuse auzind chiar astazi ca padurea respectiva a lasat loc unui cartier de unsprezece case, defrisata fara macar a se gandi sa lase vreun colt pentru bucuria sufletului. Acum sunt chiar de cateva ori mai motivat sa-mi plantez cei cinci mesteceni.
Provocare
Culmea, Sorin a avut succes macar si partial in aventura cu Seagate-ul de 480 de mb si a gasit nu intreg site-ul @echo.on de care spuneam in postul anterior. Ci un document cu primul editorial scris de Miron Ghiu pentru e-zine in 1997(?) si cred de fapt si primul text publicat in @echo.on.
Provocare
As vrea sa pot apasa doar "Enter", si textul sa curga pe ecran, sa se auda. Ca ecou. Al ideilor ce vor trece pe aici.
Acesta e un spatiu de trecere, un spatiu al intimplarii, al jocului. Al neprevazutului.Al virtualitatii cuvintelor ce-si aud ecoul chiar inainte de a veni. Te intrebi unde se afla, de fapt, cuvintele de pe ecran. In cyberspatiu, ar raspunde ecoul. Ceea ce se incearca aici vrea, intr-un fel, sa stabileasca un alt tip de comunicare, interactiva, perfect contemporana ei insasi,pentru ca nu ne putem afla, cu totii,nici macar ideal,in dialog, in contact ideatic permanent. Nu putem fi "conectati"... Ideile vin aici, si-si
asteapta "ecoul". Sau nu. Oricum, primul semnal, primulsunet au fost lansate, chiar acum, un "acum" la fel de virtual ca si replicile, ideile pe care le asteptam, provocatori, sa se intoarca. Noi lansam concepte-bumerang...atentie... totul poate fi luat ca o provocare...
Provocam, si acceptam provocari. Insa nu gratuite si/sau nefondate, sterile. Gindirea "in retea", posibilitatea de a comunica prin intermediul informatiei digitale, primul pas inspre cultura multimedia, pe care vrem sa o promovam in paginile acestui site, ne provoaca imens. Vrem sa aratam, in subtext, ca noile tehnologii ale comunicarii nu ne obliga, neaparat, idiotizindu-ne, sa deve-nim ingineri sau contabili ai spiritului, "administratori" sau doar receptori pasivi ai informatiei, in detrimentul culturii autentice, cultura cartii.
Suntem in agora electronica. In plin virtual. Aici nu exista limite sau prejudecati. Iar viteza de transfer a unui modem poate "modula" si idei ... pentru ca devine, prin noi, viteza de gindire... mai departe. De reactie. De ecou...
Cam atit. Asteptam. Echo on.
Escape.
Miron Ghiu
Da, se pare ca stiam sa visam. Sorry, man, nu m-am putut abtine sa nu il public, am fost mult prea incantat de descoperire.
P.S. E vorba de un harddisk care are 12 ani si inca mai functioneaza! Oare eu despre ce scriam atunci? :)
Long, long time ago, in a far, far away galaxy
Cineva ma trage de maneca si imi scrie ca Miron isi aminteste de vremuri atat de demult apuse ca si mie imi este greu sa mai cred in ele. Anii cand descopeream internetul printr-un 286 ce boota Netware prin retea... @Echo.On a avut trei sau patru aparitii in 1997 gazduit pe infocib.ase.ro, server de mare angajament si nervi in acea perioada si s-a dus in neant odata cu decesul acestuia, neavand la acea vreme backup sau cd writer. Un exemplar a mai dainuit pe un harddisk personal pana la caderea si a acestuia [Sorin tocmai imi spune ca acesta mai exista inca si am putea incerca sa vedem ce se mai gaseste pe el]. La aparitia lui mai contribuisera Marian... si Daniel Toma [grafica].
In fine, in aceea vreme citeam primele mele numere de Wired, imprumutate de acelasi Dan Iancu, fata de care am un mare regret: ca nu am apucat sa scriu pentru primul sau mare proiect la reintoarcerea in Romania Agora on line, desi promisesem. Primul numar din Wired pe care l-am citit era dedicat comunitatii The Well si povestilor din jurul creatorilor acestuia. Al doilea era axat pe ceva ce la vremea respectiva era doar un vis si anume push media. Tot de Dan Iancu ma leaga fara ca el sa stie si raspunsul la intrebarea "De ce te-ai intors in Romania?" pe care nu l-am inteles decat atunci cand am facut si eu acelasi pas. Si eu simt nevoia sa recunosc ca mult din pasiunea pentru internet o datorez celor cateva intalniri avute de-a lungul timpului in acei ani, cred ca nu mai mult de 5-6 la numar.
Da, mi-am amintit iata si de vremuri in care adresa-mi de e-mail era i95dfc@infocib.ase.ro si aveam printre putinele mele conversatii folosind IRC pe serverul din facultatea de matematica, dealtfel util, intrucat asa am aflat ca se cautau oameni pentru a scrie si lucra la Agora on-line.
Anii au trecut, noi am imbatranit... chiar mult as spune. Insa Miron tot nu a publicat ceea ce a stat la baza multora din scrierile lui despre internet si anume Nomadologia. Cred ca va ramane o carte mitica citita de mine, profesorul Opris(?) din Gh. Lazar si alti cativa poate pe un caiet pe cand era doar clasa a 10-a si il gaseam prin Cafe Indigo. Ok, ok, eu eram anul I si aveam voie... :) si dealfel numai rebel nu ma putea numi. :)