Un amic imi scrie cu cateva minute in urma din Frankfurt un mesaj al carui final este apoteotic din punctul meu de vedere:
O primavara vesela. Aici ninge.
Uneori ma simt chiar ciudat sa vorbesc despre asta, mai ales atunci cand mi se pare atat de evident ca sfarsesc prin a ma simti stanjenit de evidenta. Ultimele saptamani m-au facut sa imi dau seama de ceea ce spun in titlu, mai mult decat oricand pana acum. Odata plecat a existat timp de aproape doi ani tentatia comparatiei si a trairii vietii ca refractie a anilor anteriori. M-am simtit cu un mic extraterestru de mult ori, asa cum mi se intampla si aici acum din cand in cand (recunosc ca nu cu aceeasi frecventa).
Ma suprind melancolizand in sinea-mi si in sinea altora despre cum ar putea fi lucruri sau cum ar putea fi organizate diverse in stanga si in dreapta prin perspectiva a ceea ce am cunoscut, stiind in acelasi timp ca in cel putin 90% din cazuri asta va ramane doar un vis frumos. Realizand asta ma intreb daca oare acele procente ramase merita efortul si, spre rusinea mea, raspunsul nu este intotdeauna unul afirmativ. Enervez si ma enervez stiind ca multe din lucrurile din viata de zi pot fi facute si altfel, poate mai bine.
Fac parte din doua lumi incompatibile sau, mai bine zis, din doua lumi a caror compatibilitate nu am potrivit-o inca suficient incat sa nu se simta. Ma sugestionez si reusesc prin asta sa ma gandesc ca este vorba de obisnuinta insa cati oameni care au cunoscut aisteria se vor lasa amagitii pentru ca subconstientul lor sa treaca intr-o noua era de organizare pe care constientul o refuza. Stiu bine defectele ambelor lumi, insa am impresia ca numai acestea ale lumii de-acum se pot schimba.
Idealizam, noi, visatorii, viata de fiecare parte a barierei culturale. Luam din experientele noastre ceea ce ni se pare avantajos dezvoltarii noastre ca indivizi. Si imi iese foarte bine, imi e mult mai usor pentru ca inainte de toate stiu ceea ce sunt si ce pot si, mai mult, posed limbajul pentru a-mi explica aceste trairi. Voi ramane probabil cu eticheta "herr" gasita de unul dintre noii colegi, dar oare cat timp. Vreau sa ma dezbar de ea pentru a-mi putea gusta experientele fara a le trece prin filtre constiente ce, mai tarziu, la varste ceva mai inainte, se pot usor transforma in frustrari. Ma lupt cu a nu uita o randuire a lucrurilor, insa in acelasi timp stiu ca nu trebuie sa o mai folosesc a identifica solutii. E ca si cum ai fi nevoit sa stergi cu buretele pentru a te putea adapta atunci cand nu poti sa adaptezi.
Ia te rog calatorule de web marturisirea asta usor. Pentru ca e scrisa dupa o seara in care am redescoperit cateva cantece pierdute. Nu sunt regrete daca asta s-a inteles, ci doar "ich steh nur hier oben und sing mein Lied" [stau aici sus si imi cant cantecul].
36Grad
Und es wird noch heißer
Mach den Beat nie wieder leiser
36grad
Kein Ventilator
Das Leben kommt mir gar nicht hart vor
36Grad
Auditia serii 2RaumWohnung. Suna ciudat dupa Johnny Cash, oder?
Later edit: Videoclipul de mai sus nu este cel orginal, ci unul produs de un fan Philipp Weißenburger. Wow!