nu ma intrebati cine e Petitu Buridan. sau ce e. nu stiu. mai lasa doar din cand in cand cite o poveste si aia prea incurcata pentru a sta eu sa o descurc. si nici macar macar nu e serios tot timpul. vine si pleaca. de fapt sta mai mult inchis in locul lui de pe hol.
Se trezi dimineata devreme, si de data asta fara sa sune ceasu'. Privi pe hol sa vada daca trece cineva si nu vazu decat o raza proiectandu-se prin usa de la intrare pe cele 3 trepte. Teancul de ziare era inca la locul lui semn ca cei din casa inca dormeau.
"Azi nu am sa ies din oglinda", se gandi incercand sa numere pe degete cate alternative avea in afara de acela de a iesi sa numere bicicletele de pe strada, firele de hartie lasate de cei de la carnaval sau sa recicleze sticle de bere pe care putea lua banii inapoi. "O sa stau sa treaca prin fata oglinzii locatara blonda de la etajul 6, in felul asta ma mai umplu un pic de energie". Nu stia ca se mutase de vreo doua saptamini. Sau uitase. Dar isi aduse aminte ca nu prea avea degete sa numere atatea alternative.
Buridan locuia de ceva timp in spatele oglinzii din holul blocului 4 de pe strada Uniunii. Se poate spune ca e chiar un pic voyeur. Dar nu vedea decat oamenii din hol si doar cand vreo oglinda de la etaj se miluia de el, ii mai dadea voie sa petreaca cite un weekend in concediu. Viata lui gravita intre brutaria de la colt si turcul din centru, intre macelaria de pe strada Vechiului Hans si canalele de la periferie care erau o permanenta sursa de surprize pentru el. Si principala de venit in orice caz, fiind singurele [... citeste intregul text]
Buridan sari la oglinda sa isi vada mai indeaproape vecinul cu buza sparta ori de pumnul nevestei, ori de vreun rest de sticla in care cazuse dupa vreo noapte mai involburata. Adica dupa orice noapte. Parea deja cam abtiguit asa ca ar fi riscat un dialog. Intotdeauna ii facea placere sa nu inteleaga ce spune vecinul. Uneori i se facea mila de el, dar ii trecea atunci cand se gandea ca si acestuia i s-ar fi putut face mila de el.
Am uitat sa spun ca personajul nostru si vecinul cu bere nu erau de aceeasi natie (dealtfel putini din prietenii lui Buridan erau de aceeasi natie, de orice natie), conversatiile lor sfarsindu-se de fiecare deata in penibile "aaaa"-uri si "aaaa"-uri (sedila sa lasa la liber pe oricare din cele 2 grupuri de caractere dupa cum suna mai bine).
"Buna ziua"... vecinul il vazuse dupa coltul din dreapta al oglinzii si se gandea sa ii impartaseaca probabil din duhoarea care oricum se simtea de la 3 metri.
"Prost loc am si eu de locuit", gandi Buridan (sau Petitu cum vreti sa ii spunem; vom alterna cele 2 denumiri pentru a evita repetitile atate de neplacute oricarui gen literar), "tocmai oglinda asta de pe hol. Da... vad multe, dar si miros multe"
"Buna dimineata", raspunse de dupa colt. Gandul ii sta lui Buridan- somerul totusi la berea din plasa si gandea doar cum sa faca sa il fenteze sa scape vreuna si dreptul oglinzii. Citeva [... citeste intregul text]
Mai ofta o data si isi spuse ce norocos este ca a scapat cu bine de pe hol. Isi aduse brusc aminte de Vecina blonda de la 6 si daduse sa se intoarca sa il intrebe pe vecinul cu bere cum de domnisoara Hildegard ("Ce bine, inca ii mai stiu numele", se gandi in aceeasi clipa) nu a mai trecut in ultimele zile prin hol. Vecinul cu bere urcase deja spre primul etaj si Buridan stia ca tot ce i-ar mai trebui ar fi sa strige pe scari intreband de vecina de la 6. Nu fusese niciodata un tip care sa atraga atentia prin fapte excentrice asa ca mai lua o gura de apa.
Isi aprinse tacticos o tigara. Buridan fuma; fuma chiar mai mult in ultima vreme. Paradoxul era ca tigarile ii apareau in fiecare noapte pe masuta din hol. Nu stia de unde vin si nici nu cautase sa afle vreun raspuns. Il trecuse la capitolul secrete ale vietii si nu facea decat sa profite de micul cadou facut, neintrebandu-se macar cand si daca acesta va inceta la vreun moment dat sa mai vina. Nu se gandea nici la dependenta si cum ar fi reusit el dupa aceea sa isi procure tigarile.
Nicotina ii accelera temporar conexiunile neuronale si aduse la suprafata amintiri de mult ingropate in vreo ungher mai incapatanat al capului sau aproape patrat. Nu stia nici macar ca asupra lui actiona exact pe dos decat asupra tuturor celorlalti. Si chiar [... citeste intregul text]
Prinse tramvaiul 42 in ultima clipa si se bucura caci urmatorul venea poate in 30 minute, poate in 45, depinde de zi; si cum de multe ori nu stia ce zi este...
Tragandu-si sufletul pe scara se amuza pentru a n-a oara de afisul moralizator cu omuletul negru care sta in circa unui biet calator si transmite un mesaj educativ: "cei care calatoresc fara bilet, o fac pe spatele celorlati". Si uitand-se in jur se imagina calatorind in spatele babutei din spatele vagonului, dealtfel singurul pasager intirziat al tramvaiului.
"Un bilet, va rog" se adresa Vatmanului.
"Pina unde?"
"Pina la capat"
"Mda, cu totii mergeti pina la capat, voi, toti cei care nu vreti ca eu sa stiu pina unde mergeti" replica Vatmanul morocanos.
Trecu peste replica si se aseza doua scaune mai in spate, incercand sa traga un pui de somn pentru ca pina la canale era drum bun si i-ar fi prins bine putina energie pentru cautatul de comori. Spera sa gaseasca ceva in seara asta.
Ochii ii cazura pe o foaie de hartie lipita de geamul vatmanului pe care nu o observa prima data si pe care scrie cu litere de tipar: "AM FOST UN TICALOS!". Animat de altruism se gandi sa ii spuna Vatmanului ca probabil ceva copii ii jucasera vreo farsa pentru ca nu ii lasase poate sa calatorasca fara bilet.
"Da de unde", spuse Vatmanul, "eu l-am lipit. Asta e adevarul." Buridan se uita in stanga, se uita [... citeste intregul text]
"Locuiesc de vreo trei saptamini aici. E o casa buna. Nu tine prea bine de cald dar nu te derenjeaza nimeni. Nici macar in miez de zi, daramite noapte la ora asta."
"Si cum ati ajuns tocmai aici?"
"Ei m-au trimis aici. Cei care fac ordinea si dau subventiile. Si de ce sa nu recunosc imi convine, e mai ieftin si imi raman bani si pentru alte lucruri. O sa ma intrebi acum ce as putea eu sa imi doresc in canalul in care stau... dar probabil ca stii la fel de bine ca mine caci si dumneata locuiesti intr-o oglinda."
Buridan nu se mai mira de nimic in lumea lui, dar ca altcineva sa stie de unde vine el nu se astepta. Observandu-i deruta Omul din canal continua: "Esti transparent. Esti lipsit de substanta fizica. Cine vrea si stie cum, poate citi prin tine totul." Buridan avu "deja vu"-ul unei discutii din urma cu multi ani pe cand era cineva la el si sat isi dorea sa intre in politica. Singurul consilier pe care si-l permisese sa il angajeze ii spusese ca nu ar fi rau sa isi faca rost de o forma umana pentru ca "politicienii nu sunt transparenti, ci unii dintre ei chiar mati; prin ei nu se poate citi ce se ascunde in spatele lor."
"Asta sa fie singurul meu mare defect", gandi indiferent Buridan. Nu prea intelegea el de ce le e frica celorlalti sa se vada prin ei. Fiind toata [... citeste intregul text]
Isi aprinse tacticos tigara si trase tare fumul in piept. Omul din canal il surprinsese; nu stia inca daca in mod neplacut. O tigara pe marginea unei guri de canal inainte de a-si continua drumul spera sa ii mai liniseasca gandurile. Existenta cuiva in spatiul pe care odata il considerase numai al lui ii intorsese o parte din micul lui univers pe dos. Nu mai aflase nimic nou despre el mai mult decat ii spusese inainte de a fi intrat amandoi prin gura de canal. Buridan nu mai pusese nici o intrebare iar Omul din canal se limitase la a-l introduce in camera in care locuia, de fapt si singurul drum de acces catre canale, dupa care se scuzase brusc ca are ceva urgent de facut si disparuse. Pur si simplu.
Buridan ramasese singur in camera spatioasa, plina de tevi de incalzire, cu patul montat pe cea mai mare dintre ele; un colt favorizat de lumina a doua lampi de semnalizare, imbracate in sirma, aranjat drept birou, strajuit de un calculator jigarit si plin de praf. Ce atragea atentia in intreaga camera era galbenul difuz. De cum intrase avusese impresia ca totul e galben. Si uitandu-se mai atent observa ca mai peste tot pe masa, pe pereti, pe tevile mai subtiri erau lipite mici bucatele de hartie galbena liniata cu verde deschis, scrise de mina. Scrisul ordonat dar nu foarte inteligibil, ca si cum Omul din canal era pe cale sa isi inventeze propriul alfabet si il [... citeste intregul text]
"O fi deschis la chioscul de cappucino?" se intreba Buridan dupa ce intra in canal. "Am pofta de ceva cu multe spuma de lapte, bine indulcit. S-ar putea sa am bafta si Calinda sa fie inca acolo, chiar daca e tarziu."
Calinda deschisese taverna in urma cu multi ani, atat de multi ca nimeni nu isi mai aducea aminte cand se intimplase asta, poate doar Primarul Burtos cu Ochelari despre care oameni spuneau ca se nascuse odata cu orasul. Cineva ii spusese demult povestea Calindei care se aciuase in canale de frica. Ii era frica de oras, deci nu putea sta acolo. Ii era frica de singuratate deci nici la tara nu s-ar fi mutat. Asa ca a ales canalele. Pe aici treceau oamenii rar, si atunci cu un scop bine stabilit catre Raul cu comori si nimeni nu ii acorda prea multa atentie. Nu facea decat sa indulceasca sau le amarasca drumul un pic cu o ceasca mai mica sau mare, dupa sete, dorinta si gusturi. "Pentru prima data", reflecta brusc, "imi dau seama ca de fapt canalele astea atat de intunecate sunt populate mai mult de oameni fricosi. Si sunt si cei dintre care realizeaza asta. Oare ce s-o intimpla cu cei care nu?"
Buridan dadu coltul schimband canalul si simti curentul puturos care venea dinspre rau. "Urat miroase raul azi; e rost sa ma pazesc bine. Daca pute asa si cand ajung eu acolo am toate sansele sa nu prind nimic sau si mai [... citeste intregul text]
Mini-piesa intr-un act in doua parti, sau in doua acte intr-o parte. Aici ne abatem de la regula unui piese si nu dezvaluim personajele ce apar in scena tocmai pentru a nu strica firul intortocheat al actiunii cu detalii total neimportante precum acesta.
Actul I
Scena: Aproape intunecat la o jonctiune de magistrala de canale, lumina verde difuza putin extraterestra izvoraste din doua ochiuri de lumina ingradite de plasa in stanga si in dreapta scenei. Din fundal curge catre scenea canalul, inconjurat de aura intunecata a cercurilor formate de tuburile de scurgere (e bine dom'le scurgere sau trebuie pina la urma curgere?). Peste intreaga scena pluteste o ceata argintie (habar nu am cum o sa realizati asta dar asa e scenariul). Pute. Intreaga scena pute incat un om normal ar avea nevoie de o masca de gaze. Dar cum Buridan nu e om el nu are nevoie de masca de gaze.
Fundal muzical cu clopotei si trompete: "When I was a child in school / i ask my teacher what should i try?/ should I paint pictures? / should I sing songs?/ This was her wise replay: / que sera sera / whatever will be, will be / the future is not ours to see / que sera sera" (Pink Martini- Que Sera, Sera)
Buridan sta pe malul raului din canal cu o plasa de prins fluturi in mina.
Buridan
"Muzica asta cu clopotei e cretina. Daca ajung cu bine [... citeste intregul text]
Buridan se trezi primul si privi in jur. Se facuse dimineata si soarele se intrezarea prin grilajul canalului proiectandu-si razele pe fata Omului din Canal care sforaia de zor de partea cealalta a deversarii verzi. Privi cu satisfactie mormanul de pachete si se gandea deja razand la placerea de a le desface unul cate unul pentru a vedea ce contin.
Zgomotul de pantofi lovindu-se de piatra aleilor fu primul indiciu pe care Buridan il avu ca cineva se apropie. Parfumul dulce fu cel de-al doilea pentru ca in imputiciunea canalului orice miros mai frumos se propaga cu viteza mai mare decat purtatorul lui. "Oare cine vine la ora asta cu tocuri atat de zgomotase in canal si cu parfumul asta atat de necunoscut mie?" se intreba pe Buridan incepand deja sa arunce cu pachetelele mici in Omul din Canal pentru a-l trezi.
"Hei, prietene, trezeste-te! Avem vizitatori si te vor gasi dormind."
Omul din Canal facu intr-un tarziu ochi; se ridica in cot si privindu-l pe Buridan nedumerit il intreba:
"Ce caut aici? Cum de am ajuns in canal? Si daca tot am ajuns unde e muzica?"
"E zi, muzica probabil vine doar seara, suntem plini de pachetele cu comori pe care trebuie sa le desfacem si auzi, vine cineva. Asa ca fa bine si spala-te pe ochi", veni raspunsul prompt al piticului. "Si nu intreba cu ce, pentru ca raspunsul e aceleasi cu intrebarea de unde sa bei apa: de acolo!", aratand catre canalul care suprinzator se limpezise decand se trezisera ei si devenise un paraias susurand. Canalul se umpluse de lumina care strabatea toate gurile de canal, parca mai multe ca niciodata, dar Buridan si Omul din Canal nu aveau de unde sa stie caci nu statusera niciodata ziua [... citeste intregul text]
Se sarim peste cateva capitole care probabil vor aparea intre timp. Precum desfacutul pachetelor, vizita frizerului si a maseorului sau povestea vechiului Hans. Sunt partial scrise, nu sunt consistente cu restul inca asa ca astepta sa iasa din stadiul de draft.
Omul din Canal si Buridan ramasera singuri in penumbra canalului spre apus de soare. Primul il privi pe cel de-al doilea in liniste si dupa cateva minute se ridica si spuse:
"Am iesit; ma duc sa imi iau lucrurile din canal si sa ma intorc in oras. Viata asta de canal nu mai e de mine, oricate comori si cafele bune ar avea. Imi lipseste frenezia si zgomotul orasului. Imi lipseste sa ma plimb pe strada si sa ma lovesc de oameni, imi lipsesc noxele, praful, tot freamatul ala pe care il gasesti in oras si care aici la canale ajunge atat de rar. Doar atunci cand oamenii de afara vin in vizita."
"Vin si eu", raspuse Buridan," dar nu as mai vrea sa mai locuiesc in oglinda. "Imi va lipsi Vecina blonda de la 6, chiar si vecinul cu bere. Ma iei si pe mine cu tine?"
"Si unde ai sa stai?" intreba Omul din canal? "Macar eu o familie pe care o sa o caut."
"Voi sta la tine in buzunar. Atat loc vreau."
Omul din canal il lua pe Buridan si pentru ca acesta era de plastilina il amesteca bine pina il facu un rotund amorf, il baga in [... citeste intregul text]