Mihalache 1 Mai

Pentru ca ceva mai jos spuneam cate ceva despre diverse aniversari, cred ca nu ar fi rau sa incep cu una pe care am uitat-o. Se fac, iata, vreo trei anisori de cand, printre altele, locuiesc din nou in Bucuresti. Si pentru ca soarta nu putea alege desigur nici una dintre celelalte zone pe care sa le fi cunoscut din Bucuresti, a ales strada Ion Mihalache, fosta 1 Mai. Fosta probabil pe hartie pentru ca toata lumea ii spune in continuare 1 Mai. Si probabil ca ii va tot spune daca Turda am aflat cu stupoare ca se numeste pentru multi Miciurin.

Spuneam ca soarta a facut sa locuiesc in ultimii trei ani pe 1 Mai, mai sus de Domenii. Si incet-incet sa imi placa. Aproape de centru, aproape de munca, aproape de iesirea din nord, linistit, chiar batranesc pe alocuri, 20, 42 (oh da, tramvaiul 42 e chiar liber cand il prinzi - insert h2g2 joke), aproape de munca, atat de aproape de munca incat ma simteam un rasfatat al soartei sa ma trezesc la ora 8:30... cam atat ar fi. Sa nu uit totusi, cea mai importanta descoperire si unul din argumentele de locuit in aceasta zona este existenta restaurantului Naser. Cateva lucruri simple dar care au conturat o coabitare ce la inceput mi se parea imposibila cu un cartier/bloc/apartament pe care nu le cunosteam si cu o tara si un oras cu care trebuia sa ma reobisnuiesc.

De fapt de unde pana unde sa scriu despre Mihalache/1Mai intr-un post de blog? Pentru ca in curand voi mai veni prin cartierul asta doar pentru a merge la Naser - cu siguranta ca nu voi renunta atat de usor la cel mai bun fast-food local - urmand a deveni din nou locuitorul cartierului cu vesnica aroma de shaorma. Asa ca domnu' Mihalache, "so long and thanks for all the fish!"

Proba de microfon

1,2, proba de microfon... 1,2, proba de microfon... hmmm...

Stiu ca se implinesc aproape 8 luni de cand am scris ultima oara pe blog. Da, 8. Desi fotografii am mai postat din cand in cand aici. E cam aceeasi perioada cat am si fost nefumator. Adica perioada in care nu am fumat nici o tigara. Dupa care m-am reapucat incet-incet, cu cate o tigara furata din pachetele amicilor si colegilor. Iar acum sunt acolo unde m-am oprit in august 2008. Adica sunt din nou fumator.

In plus, 8 luni inseamna cam tot atat timp ce a trecut de cand am aflat ca de anul acesta voi mai beneficia de o calitate infinit mai importanta decat toate cele de pana acum: aceea de tata. Dar nu despre asta vroiam sa scriu in aceasta proba de microfon. Nu numai despre asta vroiam sa scriu. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem, a fi parinte e o noutate mare, nu? Si inca una care ma umple de bucurie. Trebuie sa recunosc ca abia astept, desi uneori ma intreb daca cumva stiu chiar la ce sa ma astept. Ei bine, probabil nu, dar sunt convins ca voi afla si, mai ales, voi invata.

Despre ce mai poate fi vorba intr-o proba de microfon dupa 8 luni de zile. Mai poate fi vorba de faptul ca se implinesc, uhu, 5 ani de cand scriu in acest loc, precedati de alte 6 luni petrecute pe blogspot. In seara asta am simtit ca nu e tocmai drept sa abandonezi locul in care ai scris atata timp si ca uneori chiar imi lipseste sa devin si nu prea anonim, un pic sau mai mult rupt de treburile zilnice si sa scriu cateva cuvinte despre lucruri pe care le vad, lucruri pe care ma framanta. Pot chiar sa sper ca uneori voi scrie aici avand micul mostenitor (pentru ca e baiat!) in spate sau fata leganandu-l intr-un "baby bjorn" (todo: sa nu uit sa cumpar unul!).

Tot luna asta mai e rost de o aniversare. Fac 3 ani de exmigrant. Uneori sunt tentat sa ma gandesc "deja 3 ani?". De cele mai multe ori insa spun "doar 3 ani?"; pentru ca acesti 3 ani au insemnat multa munca, constructie, bucurie, implinire, gradinarit, calatorii, dar si stress si uneori frustrare in fata lucrurilor cu care te obisnuisei sa functioneze cumva iar aici pur si simplu sunt.

Asa ca daca mai e cineva pe receptie, stay tuned for another cartoon! Pentru ca daca voi mai prinde vreo dimineata lenesa, vreo pauza de pranz sau insomnie cu colici, am sa ma mai opresc din mers sa scriu 2-3-4-mai multe paragrafe pentru ... nu pentru posteritate... ci pentru mine.

Noapte buna!