How to do business
Un coleg povestind o modalitate originala a cuiva de a face networking:
"Mai, stii cum sunt astia? Vin la tine te inteapa in fund, se duc pe urma la celalat si il inteapa si pe ala in fund, dupa care va dau cate un telefon si va spun fiecaruia ca de fapt celalat te-a intepat. Tu te duci la ala si il iei de gat, el te ia pe tine; cel care v-a lucrat vine apoi la voi in timp ce va bateti si va spune: mai baieti, daca voi tot va bateti nu vreti sa va si imprieteniti? Iar daca tot va imprieteniti nu vreti sa faceti si niste afaceri impreuna?".
Oare chiar functioneaza? :)))
Domeniul sau viata
Ma gandeam astazi la masa de pranz ca domeniile din Romania sunt cumparate pe viata? Adica cum pe viata? Ce se intampla cu un domeniu daca posesorul lui, Doamne-fereste, moare... Ramane urmasilor lui? Chiar, o fi obiect de mostenire? Adica daca moare, din nou Doamne-fereste, Ion Iliescu sau Adrian Nastase, sau ... ce se intampla cu ioniliescu.ro sau adriannastase.ro, respectiv ...? Ma rog, luati-l pe oricare din cine si-a inregistrat domeniul cu nume. Se transfera el fiilor, nepotilor... rudelor paralele? Ce spune legislatia? :) . Sper ca nu gandesc asta din cauza pizzei cu ananas pe care tocmai am mancat-o. Ah, da, mi-am adus aminte ca nu am nici un domeniu .ro inregistrat. Ufff, inapoi la munca ca sunt lucruri mai importante de facut dacat cautatul intrebarilor stupide.
Ieri seara...
... am refuzat sa facem parte din nebunia acestui oras. Am refuzat sa ne scufundam in hoarda de masini pregatita sa atace centrul la pas. Nu ne-am lasat nici macar convinsi de necesitatea intalnirii cu prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult timp sau cu persoane carora le datoram ajutorul. Nu puteam accepta umilirea de a petrece doua ore in trafic, pe o sosea unde se mergea bara la bara incepand cu Arcul de triumf pana la Piata Victoriei. Un arc triumfal al incompetentelor conducerilor succesive ale acestui oras catre piata neputintei guvernamentale.
Aseara Bucurestiul a sucombat in repriza 1 prin KO in fata traficului. Eu am decis dupa primele zece minute sa ma intorc spre casa si sa las balta toate planurile facute pentru ieri. Acelasi lucru ar trebui sa il facem cu totii, incepand prin a ne iubi mai mult propriile case, prin a ne crea acasa, camine.
Pentru ca nu putem astepta la infinit ca un lis, halaic, basesc sau videan sa isi depaseasca conditia omului mic, fara dorinta de a lasa ceva urma si implicit fara viziune. Nici macar nu ii mai putem injura ca nu sunt in stare sa vada ca nu sa repari strazile e necesar ci sa faci altele noi, dupa cum e o imbecilitate sa dai prioritate strazilor care vin din Bucuresti in fata soselei de centura. Si totusi iti mai vine sa te uiti spre cer si sa te intrebi: Dumnezeule, cum e atat de greu sa te gandesti a face cateva sensuri giratorii pe o sosea de centura marita, in loc sa faci metrouri de miliarde? Cum poate fi atat de greu sa nu iti treaca prin cap ca orasul asta are nevoie de un sistem integrat de fluidizare a traficului, rezolvat de o mana de matematicieni si o retea de semafoare?
Dar intrebarile astea incepem incet-incet sa nici nu le mai punem. Ci sa ne complacem sau sa refuzam tacit si sa ramanem in caldura caminelor noastre. Dar despre resemnare alta data. Pana atunci, alegeti refuzul!
Altfel de blogging
Desi am stat putin in dubiu inainte, mi-am zis ca nu ar fi chiar rau sa scriu totusi. Ca sa spun asa, am facut-o si pe asta. Particip, printre altele ca autor, la primul blog Cosmote “ever” [www.imodeblog.ro] pentru serviciul la care lucrez de 9 luni si anume i-mode. Sa ne fie cu noroc pentru ca, pe langa inspriatie, e nevoie si de-asta.
Toporul si cazmaua
Acum doua zile am facut ceea ce orice killer profesionist (sau protagonist de "Volver") face de regula macar periodic: isi cumpara topor, cazma si lopata. Satisfactia iesirii din magazin cu cele trei unelte si introducerea lor tacticos pe bancheta din spate a masinii nu poate fi descrisa in cuvinte. Desigur ca in afara de cei de mai sus, exista cel putin inca o categorie de oameni care isi cumpara acele unelte in acelasi timp: oamenii cu casa la tara ce se pregatesc de campania de toamna.
Din ciclu ce am mai facut anul asta cam asta ar fi de spus: casa la tara. Si cu voia celui de sus, a administratiei drumurilor si a primariei Bucuresti care va termina intersectiile din Bucuresti in timp record, speram ca la anul "the neajlov connection" va fi navetist de Giurgiu. Ah, da: sa nu il uit pe Sasha, ultimul membru al familiei. Asadar printre altele anul asta ne-am facut casa la tara si ne-am luat caine. Asta pe langa topor, cazma si lopata.
Si a fost ... Pink Martini
Si a fost Pink Martini si la Bucuresti. Pentru mine a fost totusi a treia oara cand i-am vazut, dar, din punct de vedere al spectacolului, cel mai impresionant. O Sala a Palatului arhiplina nu cred ca se asteptau nici organizatorii si cu atat mai putin cei de pe scena. Pacat ca intr-o astfel de sala nu poti realiza apropierea de spectatori pe care de obicei o creeaza o sala mai mica.
Doua chestii m-au "pissed off" in timpul concertului: bazaitul de pe fundalul sonor, de amplificator dus la maxim si paznicii de la "securitate" care alergau dupa oamenii ce faceau poze cu mobilul si la care a trebuit sa ma ratoiesc pentru ca nu platisem sa le vad spatele prin fata mea. Asta dupa ce s-au luat ei de mine bineinteles. Asta chiar nu o inteleg pe deplin: de ce nu poti face o poza cu mobilul din spatele salii?
Echo
Destul de rar sunt impresionat de ceea ce gasesc pe internet si de si mai putin ori scriu despre asta. Astazi insa simt nevoia sa va trimit catre zece minute despre un baiat absolut extraordinar, pentru care a fi orb din copilarie pare sa fi fost un amanunt extrem de putin important pentru viata lui de zi cu zi. Eu zic ca merita timpul petrecut, pentru ca eu unul am ramas cu doua intrebarei: oare fiecare pierdere a unei abilitati, proprietati vitale inseamna potentiala castigare si dezvoltare a alteia? Putem invata - sau e ceva de invatat - mai mult decat despre pura adaptare la mediu? Via consciencious.
Unde dai [in raci evadati] si unde crapa [recomandand Der Spiegel]
O stire de mare viitor pentru viitorul rasei racilor in lume mi-a luminat ziua de azi innegurata de scris manuale de utilizare si sapat dupa specificatii: cativa raci au scapat dintr-un supermarket din Germania. Racii, destinati a fi gatiti de vii, au iesit din supermarket, au fost prinsi de politie si dusi intr-un adapost pentru animale.
Nu mananc raci asa ca imi permit sa ma bucur ca au scapat si in acelasi timp imi dau seama ca pana si cel mai serios saptamanal precum Der Spiegel simte nevoia din cand in cand sa iasa din decorul cenusiu cu o stire colorata in rosu de rac.
Si daca nu stiti a citi pasareasca teutona va recomand varianta in engleza care este o lectura atractiva de stiri, comentarii si noutati politice internationale cu mult mai bine construita decat orice cotidian sau site de stiri romanesc. Va asigura cel putin prezumtia de netendentiozitate.
Romani, sa iesim din ceata!
Disclaimer: Acesta este unul din cele mai greu scrise posturi. Si asta doar pentru ca am incercat timp de cateva luni sa imi dau seama daca exista modalitati de corecta ceva, modalitate pe care sa v-o impartasesc si pe care, dupa cum va dati desigur seama, nu am gasit-o.
Nu stiu cand a descoperit romanul farurile de ceata, insa cu siguranta ii sunt dintre inventiile cele mai dragi. Le alinta cu diverse denumiri de la halogene de ceata pana la proiectoare de ceata. Si, din pacate, le folosesc cu o incapatanare iesita din comun. Chiar daca este cea mai clara noapte sau esti in cel mai luminat oras din Romania, romanul de orice speta isi aprinde farurile de ceata. Sunt simbolul mandriei oricarei masini, cat mai luminoase si daca se poate cat mai colorate, in ultima urma aparand si verzi si albastre si chiar cu 30% mai multa lumina. In curand probabil vor aparea si farurile de ceata cu programare automata, cu clipirea intermitenta sau care se rotesc in dulie.
Concetatenii mei au se pare nevoie de farurile de ceata, indiferent de scara sociala, pentru ca indiferent de masina fie ea Dacie Berlina, Logan sau Mercedes SLK, primul lucru pe care il face atunci cand intra in masina este sa isi aprinda farurile de ceata. Pentru ca Politia Rutiera nu pare sa aiba se pare habar de conditiile in care trebuie aprinse aceste faruri de ceata, daramite bietul Ion de la Calafat cu proaspatul sau Passat adus din Germania.
Intorcandu-ma spre Bucuresti pe drumul dinspre Craiova in urma cu 2 saptamani si fiind destul de obosit mi-am dat seama ca pur si simplu ma covarsesc lucsii veniti de pe sensul opus asa ca am inceput un mic spectacol de lumini clipocitoare cu propriile mele faruri de ceata si faza lunga. Doar doua masini de pe contrasens din aproape 50 cred si-au stins farurile de ceata, restul continuand sa lumineze strada precum pomul de Craciun camera de zi. Oricum daca veti vedea un nebun care va intampina cu farurile de ceata alternand sa stiti ca sunt eu, implorandu-va, stand in genunchi pe bancheta masinii sa le stingeti pe ale dvs.
Farurile de ceata inseamna mandria unei masini si se pare ca existe modele care isi aprind aceste faruri in modul standard pentru ca una din masinile din spate la semnalele mele cu avariile (asta era semnalul pentru a-i informa pe cei din spate ca sunt deranjanti) si stins luminile de intalnire, da, cele normale, dar a lasat in continuare farurile de ceata aprinse. Care faruri de ceata au si un frate mai mic: becul rosu de semnalizare de ceata deasa din spate.
Cel putin nu m-am plictisit pe drumul de la Craiova la Bucuresti.
Sper ca ati realizat ca am vorbit timp de 4 paragrafe desre faruri de ceata. Romanii sunt in ceata, intr-o ceata din care se pare cu greu se iese. Poate ca s-au saturat sa caute lumina de la capatul tunelului si isi aprind farurile/proiectoarele/semnalizatoarele de ceata. In speranta ca intr-o zi pacla din fata lor se va sparge si in spatele lor va ramane limpede. Si astfel nu isi vor mai orbi partenerii de drum din dorinta poate de a vedea un drum serpuitor si dificil, in realitate insa foarte simplu si lin.
As vrea sa fac partidul anti-ceata cu sloganul "Romani, hai sa iesim impreuna din ceata". Si care sa aiba ca platforma program un manual de utilizare cu invartitul unui buton pana la a doua oprire: prima luminile de pozitie si a doua luminile de intalnire. Pentru a circula un pic mai putin stresat de gandul ca urmatoarea masina se va gandi ca e timpul sa aprinda si faza lunga fiindca pacla-i din fata s-a transformat intr-un dens intuneric.
Si ramane si o intrebare: oare cand e ceata, ce mai aprindem?
Mai...
... sa fiu sincer mi se pare cam multa vorbarie prin bloguri si blogosfera, despre bloguri si blogarit. Tare imi e teama ca o sa se dea in blogogeala si o sa se uite esentialul: s-a inceput prin a scrie despre sine si experientele personale, prin a crea si contribui cu ceva, sau comunica cuiva ceva din tine. Deci, atentie garaj!
Victorie!!!
Am scapat de 1und1!!! Puteti crede ca mi-au trimis facturi din februarie pana acum si nu au inteles ca eu am parasit Germania? Ca doar o amenintare cu avocatul si blocarea contului au facut ca in sfarsit sa reusesc sa inchei contractul cu ei? Cine spunea ca Romania e o tara birocratica, nu a fost client 1und1. Si de fiecare data la cele 5 rezilieri de contract trimise le-am dat toate datele necesare. Victorie! Azi 12.10 am scapat de ei. UPDATE: Din aceste motive www.roboot.de nu mai exista.
Reparatie morala in imagine
Recurg pentru astazi la o mica reparatie morala pentru a inlocui rabufnirea de mai jos cu un mic exemplu de liniste: o jumatate de zambet.
Incompetenta
Nu am pretentia ca sunt un foarte bun profesionist in domeniul in care lucrez acum, insa principala observatie pe care am avut-o la cinci luni de intoarcere in Romania o pastrez si acum dupa aprope zece. Piata muncii este mai mare, oportunitatile sunt mai multe insa incompetenta si neseriozitatea, cred eu datorata in primul rand slabei pregatiri nicidecum unui prost caracter, sunt la ele acasa.
Exista foarte multi oameni in locul nepotrivit la momentul in care ai nevoie de ei. Calitatea colaboratorilor si partenerilor cu care lucrezi a scazut fata de acum 7 ani la un nivel cat se poate de jos pentru ca "foamea" de dezvoltare a firmelor a facut posibila angajarea unor persoane foarte slab pregatite pentru niste sarcini mult mai complexe decat ceea ce au invatat sau practicat. Si asta pe niste salarii deloc neglijente neglijabile.
Apocalipsa dupa Pitesti
Desi weekendul asta am fost la Sibiu, nu scriu despre el - ar fi pura copilarie sa indraznesc sa scriu acum ceva, imediat, fara sa apuc sa diger, despre un oras atat de frumos - ci despre Pitesti. Un Pitesti sufocat de masini si de praful de campie, un Pitesti care pare sa colapseze in curand sub povara propriei agiatatii. Fumul si pietoni se amesteca cu claxoane, cu utiliaje de reparatie a strazilor si politisti plictisiti sa mai dirijeze in vreun fel traficul. Pitesti impleteste forofota oltenilor in drum spre Bucuresti cu linistea ardelenilor in drum spre casa pe drumul din cetatatea miticilor. Va aduce oare devierea tranzitoriilor pe centura linistea orasului-masina nationala, in orasul care ma agreseaza la fiecare trecere, al carui singur mare ghinion este ca se afla la rascruce de drumuri?
iesirea de pe autostrada catre Pitesti
Bine ca nu Senila...
Cat de departe poti fi cu ascultarea daca poti percepe la telefon acest nume? Bine ca nu mi-au zis Senila sau Senil. Faptasul? Templul Soarelui, care de altfel au o mancare de-a dreptul delicioasa, cel putin la Delivery. Delicios = mai bun decat WuXing.
Relax, for there is nothing ...
M-am intors din concediu. Dupa doua saptamani petrecute in fosta patrie de adoptie si tarile adiacente si 5200 de kilometrii europeni si mai putin europeni zic si eu precum o buna prietena: "Am nevoie de Germania macar doua saptamani pe an pentru sanatatea mea mintala..." dar plusez si adaug "... dar nimic mai mult". Si sunt convins ca ar fi de acord cu mine.