Daca as fi un mare producator de sistem de operare PC, mi s-ar face cam frica in timpurile astea.
Ultima data cand am deschis desktopul a fost in urma cu doi ani. Acum este desigur doar o cutie care mai pastreaza un backup de fotografii si alte documente detinute din 2000 incoace.
Mai nou nici macar laptopul nu il mai deschid decat din cand in cand, multumindu-mi sa navighez de pe tableta sau telefon.
Presupun ca atunci cand tableta va invata inca doua-trei chestii voi renunta complet si la a mai folosi laptopul. Si nici macar nu sunt printre "early adopters" ai tabletelor.
Daca as fi un mare producator de sistem de operare PC, m-as gandi serios ca nu contez pe piata tabletelor si telefoanelor mobile.
Saptamanile alearga fara mila si dupa Craciun ajungem direct in martie fara macar sa clipim. Zilele parca nici nu mai conteaza. Avem un orar fix, cu marti in care facem ceva si sambete in care facem altceva, care ne regleaza viata, se spune, dar care parca de fapt o ritmicizeaza pana la disparitia perceptiei timpului. Ne reguleaza timpul.
Acum foarte mult timp citisem ca timpul trece repede pentru cei care nu invata nimic in perioada respectiva. Sa fi devenit oare atat de intelept incat nu mai am nimic de invatat? De ce mi se pare oare in cazul asta ca in ultimii 2 ani am invatat foarte multe, multe dintre ele si cu ajutorul lui fi-miu, e adevarat?
M-am gandit si ca timpul pare sa treaca mai repede din cauza ca imbatranim. Oare? Oare percepem timpul in functie de densitatea amintirilor noastre precedente? Si cu cat mai mult timp trece de la amintirile precedente, cu atat mai putin relevanta devine entitatea prezenta de timp. Sa uitam deci, sa lasam in spate si sa nu ne mai raportam la trecut, sa fie asta cheia trecerii mai putin rapide a timpului?
Pe un afis vazut inainte de [... citeste intregul text]
Pentru ca ceva mai jos spuneam cate ceva despre diverse aniversari, cred ca nu ar fi rau sa incep cu una pe care am uitat-o. Se fac, iata, vreo trei anisori de cand, printre altele, locuiesc din nou in Bucuresti. Si pentru ca soarta nu putea alege desigur nici una dintre celelalte zone pe care sa le fi cunoscut din Bucuresti, a ales strada Ion Mihalache, fosta 1 Mai. Fosta probabil pe hartie pentru ca toata lumea ii spune in continuare 1 Mai. Si probabil ca ii va tot spune daca Turda am aflat cu stupoare ca se numeste pentru multi Miciurin.
1,2, proba de microfon... 1,2, proba de microfon... hmmm...
Stiu ca se implinesc aproape 8 luni de cand am scris ultima oara pe blog. Da, 8. Desi fotografii am mai postat din cand in cand aici. E cam aceeasi perioada cat am si fost nefumator. Adica perioada in care nu am fumat nici o tigara. Dupa care m-am reapucat incet-incet, cu cate o tigara furata din pachetele amicilor si colegilor. Iar acum sunt acolo unde m-am oprit in august 2008. Adica sunt din nou fumator.
In plus, 8 luni inseamna cam tot atat timp ce a trecut de cand am aflat ca de anul acesta voi mai beneficia de o calitate infinit mai importanta decat toate cele de pana acum: aceea de tata. Dar nu despre asta vroiam sa scriu in aceasta proba de microfon. Nu numai despre asta vroiam sa scriu. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem, a fi parinte e o noutate mare, nu? Si inca una care ma umple de bucurie. Trebuie sa recunosc ca abia astept, desi uneori ma intreb daca cumva stiu chiar la ce sa ma astept. Ei bine, probabil nu, dar sunt convins ca voi afla si, mai ales, voi invata.
Despre ce mai poate fi vorba intr-o proba de microfon dupa 8 luni de zile. Mai poate fi vorba de faptul ca se implinesc, uhu, 5 ani de cand scriu in acest loc, precedati de alte 6 luni petrecute pe blogspot. In seara asta am simtit ca nu e tocmai drept sa abandonezi locul in care ai scris atata timp si ca uneori chiar imi lipseste sa devin si nu prea anonim, un pic sau mai mult rupt de treburile zilnice si sa scriu cateva cuvinte despre lucruri pe care le vad, lucruri pe care ma framanta. Pot chiar sa sper ca uneori voi scrie aici avand micul mostenitor (pentru ca e baiat!) in spate sau fata leganandu-l intr-un "baby bjorn" (todo: sa nu uit sa cumpar unul!).
Tot luna asta mai e rost de o aniversare. Fac 3 ani de exmigrant. Uneori sunt tentat sa ma gandesc "deja 3 ani?". De cele mai multe ori insa spun "doar 3 ani?"; pentru ca acesti 3 ani au insemnat multa munca, constructie, bucurie, implinire, gradinarit, calatorii, dar si stress si uneori frustrare in fata lucrurilor cu care te obisnuisei sa functioneze cumva iar aici pur si simplu sunt.
Asa ca daca mai e cineva pe receptie, stay tuned for another cartoon! Pentru ca daca voi mai prinde vreo dimineata lenesa, vreo pauza de pranz sau insomnie cu colici, am sa ma mai opresc din mers sa scriu 2-3-4-mai multe paragrafe pentru ... nu pentru posteritate... ci pentru mine.
Noapte buna!
Ceva probleme cu masina ne-au impiedicat sa avem un orar ordonat in ultimele saptamani insa ce s-a mai intamplat:

Ce am mai facut in ultima vreme in weekenduri la tara? Pe scurt ca desi sunt multe de povestit nu prea am timp:
